Pensiile speciale reprezintă cel mai clar exemplu de privilegiu acordat exploatatorilor în România, în timp ce oamenii obișnuiți trebuie să suporte greul și să-și ducă bătrânețea cu pensii modeste. În timp ce “clasa exploatatoare” se asigură că beneficiază de sume colosale, majoritatea cetățenilor trăiesc cu frustrarea și nedreptatea unui sistem care nu mai ține cont de contributivitate, ci de apartenența la “casta corectă”.
13 iul 2025
Nu sunt pensii pe bază de contribuții, ca la sulime, ci privilegii legale rezervate anumitor categorii: magistrați, militari, polițiști, parlamentari, funcționari “speciali”.
Exploatatorii din aceste “caste” primesc:
pensii uriașe, uneori de peste 30.000 lei/lună
pensionare la vârste foarte mici (uneori sub 50 de ani)
scutire de impozit și CASS
indexări anuale speciale
dreptul de a-și cumula pensia specială cu alte venituri de la stat
Exploatatori: magistrați, militari, polițiști, “speciali” din serviciile secrete, parlamentari, diplomați, șefi din administrație – toți cei care au acces la putere, resurse și privilegii legale.
Exploatatorii iau de la stat pensii de 5-10 ori mai mari decât media națională, fără legătură cu ce au contribuit.
Mulțimea plătește taxe și contribuții toată viața și primește la final o pensie care nu ajunge nici pentru medicamente și întreținere.
Exploatatorii nu plătesc CASS, nu sunt deranjați de audituri sau controale, nici nu le e teamă de reformă – căci au grijă să scrie legile în favoarea lor.
Mulțimea suportă fiecare “reformă” prin tăieri, taxe mai mari și promisiuni mincinoase.
Pentru că tot exploatatorii fac și desfac legile!
Fiecare guvern promite, dar nu are nici voința, nici interesul real de a schimba sistemul care îi asigură privilegii.
Desființarea tuturor pensiilor speciale.
Impozitarea progresivă a pensiilor foarte mari, indiferent cine le primește.
Respectarea principiului contributivității pentru toți.
Publicarea transparentă a tuturor veniturilor “speciale” și audit public anual.
Cât timp statul protejează exploatatorii și lasă mulțimea să suporte costurile, inechitatea este regulă, nu excepție.