Statul român nu-și asumă aproape nimic. În schimb, cere și așteaptă ca tu să faci totul, pentru tine și pentru el. 

Această filozofie toxică ține România pe loc și condamnă oamenii la un maraton de improvizații, în timp ce autoritățile doar completează lista de “bife” pentru Bruxelles. 

1. Educație și reparații istorice

Obligația statului: Să educe și să reformeze instituțiile publice cu privire la istoria Holocaustului și lecțiile trecutului.
Realitate: Statul a PASAT responsabilitatea pe elevi, introducând “Istoria Holocaustului” ca materie la școală, în timp ce propriii funcționari nu fac nicio formare obligatorie pe această temă.
Exemplu: Niciun ministru, polițist, primar sau judecător nu e obligat să dea vreun test sau să facă curs despre Holocaust; doar elevii.

2. Concedii de maternitate și indemnizații medicale

Obligația statului: Să asigure direct plata concediilor de maternitate și indemnizațiilor medicale.
Realitate: Statul a PASAT responsabilitatea pe firme, care plătesc din fonduri proprii și apoi așteaptă luni să-și recupereze banii.
Exemplu: O companie mică riscă să intre în blocaj financiar dacă are două salariate simultan în concediu maternal, statul întârzie rambursările, uneori chiar peste 6 luni.

3. Accesul la medicamente compensate sau gratuite

Obligația statului: Să asigure acces real la tratamente compensate/gratuite.
Realitate: Bolnavii trebuie să caute singuri farmaciile unde se găsește medicamentul compensat, uneori la zeci de kilometri.
Exemplu: Diabeticii sună la 5 farmacii diferite ca să găsească insulina “compensată”, deși figurează “pe stoc” în sistem.

4. Echipamente și materiale în spitale

Obligația statului: Să asigure materiale și consumabile în spitale publice.
Realitate: Pacienții sau familiile lor cumpără de la farmacie seringi, fașe, dezinfectant, hârtie igienică.
Exemplu: În multe spitale, dacă nu aduci tu ac, seringă sau dezinfectant, riști să nu fii tratat corespunzător.

5. Campanii de prevenție și sănătate publică

Obligația statului: Să organizeze campanii reale de prevenție/testare.
Realitate: ONG-urile și companiile organizează testări gratuite, statul “se laudă” cu rezultatele lor.
Exemplu: Campaniile gratuite de screening pentru cancer de sân sau col uterin sunt organizate si finanțate de UE sau asociații, nu de Ministerul Sănătății.

6. Donarea de sânge și plasmă

Obligația statului: Să asigure sistem funcțional de colectare.
Realitate: ONG-urile și companiile aduc “caravana de donare” în orașe și la joburi.
Exemplu: Cele mai multe colecte mari de sânge sunt promovate de Fundații sau Biserică, nu de stat care organizeaza doar pentru Israel sau eventual ceva formal de ziua donatorilor de sânge.

7. Documente și birocrație administrativă

Obligația statului: Să gestioneze eficient actele cetățenilor, digitalizat.
Realitate: Cetățeanul stă la cozi cu dosarul cu șină, adună hârtii de la 3 instituții ca să obțină un simplu aviz.
Exemplu: Pentru schimbarea cărții de identitate sau un certificat de urbanism, adesea trebuie să iei personal adeverințe pe care statul le are deja.

8. Declarații fiscale și proceduri ANAF

Obligația statului: Să folosească datele pe care le are deja, fără povară pe contribuabil.
Realitate: Persoanele fizice și firmele completează online sau la ghișeu aceleași date, de mai multe ori, pe diverse formulare.
Exemplu: O firmă depune peste 80 de declarații pe an, multe cu informații repetitive.

9. Plata amenzilor sau taxelor

Obligația statului: Să știe ce a fost achitat, fără să mai ceară dovada.
Realitate: Cetățeanul duce personal chitanța la poliție sau primărie, deși plata figurează electronic.
Exemplu: Dacă nu aduci chitanța fizic la ghișeu, amenda rămâne “neachitată” în evidența lor luni de zile.

10. Restaurarea patrimoniului cultural și clădirilor istorice

Obligația statului: Să finanțeze și să protejeze patrimoniul național.
Realitate: Proprietarul privat sau ONG-ul face proiectul, găsește sponsori, scrie la AFCN sau “se roagă” la Primărie.
Exemplu: Multe clădiri istorice din orașe mari stau în ruină pentru că nu există fonduri publice dedicate, iar proprietarul e amendat dacă nu le renovează.

11. Organizarea de evenimente culturale și promovarea artiștilor

Obligația statului: Să investească și să promoveze activ creația și cultura.
Realitate: Fundațiile, artiștii independenți și sponsorii privați fac festivaluri sau expoziții, statul doar “își pune logo-ul”.
Exemplu: Festivalul de teatru independent sau proiecțiile de film în aer liber sunt organizate aproape exclusiv din fonduri private/ONG.

12. Întreținerea bibliotecilor și centrelor culturale

Obligația statului: Să finanțeze modernizarea și funcționarea bibliotecilor și centrelor culturale.
Realitate: Bibliotecile funcționează datorită voluntarilor, donațiilor locale și campaniilor de crowdfunding.
Exemplu: În multe orașe mici, biblioteca există doar pentru că un ONG local se zbate pentru donații de carte și reparații.

13. Meditații și recuperare educațională

Obligația statului: Să asigure tuturor elevilor acces la educație reală, fără costuri ascunse.
Realitate: Părinții trebuie să plătească meditații pentru ca elevii să aibă o șansă reală la examene.
Exemplu: 1 din 2 elevi din București face meditații plătite la matematică sau română înainte de Evaluarea Națională.

14. Protecția mediului și gestionarea deșeurilor

Obligația statului: Să asigure colectare și reciclare modernă, potrivit normelor europene.
Realitate: Cetățeanul trebuie să spele și să sorteze gunoiul, apoi totul ajunge la groapa de gunoi din lipsă de infrastructură.
Exemplu: În multe orașe, colectarea selectivă este “la poză”, iar reciclarea efectivă sub 15%.

15. Locuințe sociale și sprijin pentru persoane vulnerabile

Obligația statului: Să ofere locuințe sociale și sprijin real persoanelor vulnerabile.
Realitate: Fundațiile și ONG-urile caritabile fac proiecte de “case sociale”, administrația locală are liste de așteptare de ani de zile.
Exemplu: În București, asociațiile de profil construiesc sau renovează mai multe locuințe sociale decât primăria.

16. Îngrijire la domiciliu și asistență pentru vârstnici/dependenți

Obligația statului: Să ofere servicii publice de asistență la domiciliu.
Realitate: Familiile, vecinii sau angajații plătiți privat asigură tot sprijinul.
Exemplu: Doar câteva zeci de asistenți comunitari acoperă un întreg oraș, restul e “pe familie”.

17. Accesul la justiție și consiliere juridică gratuită

Obligația statului: Să asigure accesul gratuit la consiliere juridică pentru cei fără posibilități.
Realitate: ONG-urile și avocații pro bono dau consultații gratuite, statul are “program” doar pe hârtie.
Exemplu: Un om sărac care are nevoie de ajutor legal ajunge la un ONG, nu la stat.

18. Siguranță publică și prevenirea criminalității

Obligația statului: Să asigure poliție și prevenție eficientă.
Realitate: Asociațiile de proprietari sau grupurile de locatari se auto-organizează pentru supraveghere și patrulare.
Exemplu: În multe cartiere, sistemele de camere de supraveghere sunt cumpărate de asociații, nu de Poliție.

19. Situații de urgență și protecție civilă

Obligația statului: Să intervină rapid și eficient la dezastre.
Realitate: Voluntarii, ONG-urile și chiar vecinii intervin primii la inundații, incendii sau ninsori, ISU vine după ce paguba e făcută.
Exemplu: La inundațiile mari, pompierii voluntari și comunitatea salvează animalele și bunurile, nu statul.

20. Transport public și infrastructură locală

Obligația statului: Să asigure transport public modern și infrastructură.
Realitate: Administrația locală sau firme private fac reparații de urgență, transportul public e subfinanțat și rar.
Exemplu: Maxi-taxi-urile sau ridesharing-ul țin orașe întregi pe linia de plutire, în lipsa unui transport public de stat decent.

21. Combaterea abandonului școlar și integrarea copiilor cu cerințe speciale

Obligația statului: Să ofere suport real pentru copiii cu nevoi speciale sau risc de abandon.
Realitate: ONG-urile, profesorii dedicați și părinții “se zbat” pentru fiecare copil, fără sprijin sau buget de la stat.
Exemplu: Integrarea unui copil cu autism sau ADHD e făcută în practică de familie, nu de stat.

22. Campanii de informare publică

Obligația statului: Să comunice eficient orice campanie publică (sănătate, vot, fiscalitate).
Realitate: Cetățenii trebuie să caute singuri pe grupuri, pe Internet sau pe Facebook informațiile de care au nevoie.
Exemplu: Platforma oficială de date publice (data.gov.ro) e nefuncțională și neactualizată, oamenii se informează din “auzite”.

Concluzie
Statul român a făcut din “pasarea responsabilității” către terți un obicei sistemic, transformând obligații fundamentale în sarcini pentru oricine altcineva decât instituțiile sale.Pe măsură ce statul scapă, bucată cu bucată, de propriile obligații – pasându-le spre companii, ONG-uri, cetățeni sau mediul privat – imaginea lui devine tot mai clară: nu este decât un parazit social, care trăiește pe munca, banii și timpul altora, dar fără să mai producă ceva util sau să-și asume vreun efort real.

Un stat-parazit nu servește oamenii, ci îi exploatează: cere taxe, dar returnează birocrație; impune obligații, dar nu oferă drepturi stabile si reale; pretinde loialitate, dar nu dă nimic în schimb.

Când motto-ul statului devine “descurcă-te singur!” și nu asumarea responsabilității, cetățenii sunt doar gazde din care statul suge resurse, fără să le ofere protecție, siguranță sau respect.